tot fara titlu

Nu te mai ştiu, sau poate

că nu te-am ştiut niciodată,

căci părul tău lung şi ochii tăi verzi

îmi aruncau peste pleoape

şi praf şi plumb mai greu ca-ntreaga soartă.

Iar mâinile tale cu degetele lungi

sculptau de nebune în chipul meu orb

chipuri pe care poate voiai să le revezi,

deşi erau de mult pierdute-n ape-adânci,

adânci, negre şi tulburi, precum gându-mi nerod.

“Eu nu lupt cu fantome!”,

voiam să ţip atunci, “Eu te iubesc şi-atât!”,

dar n-am putut decât să-ţi spun “Ai să mă pierzi.”

Şi am fugit de tine, da, am fugit în lume –

ce lume mare, rea, în care ne-am pierdut.

Anunțuri
Publicat în ce mai scriu | 2 comentarii

fara titlu

Priveşte, nu mai sunt copil.

Războiul meu e inutil

iar tu,ucis sub ochii meii,

eşti doar un om căzut pe câmp.

Tu să mă ierţi că nu îţi plâng,

acoperit de anii grei,

un chip pustiu,un chip umil,

de care nu îmi este dor.

Nu vreau să-mi fie dor de tine,

erou frumos, dar prost erou,

căci doare să îmi amintesc

al vocii tale crud ecou;

căci nu mai e un loc în mine

de-atâţi voinici căzuţi în van;

căci nu mai am cum să iubesc

când eu mă lupt, dar în zadar.

Priveşte, nu mai sunt copil,

gărzile mele au căzut:

vântul îmi strigă “Mai ai timp!”,

dar nu mai ştiu să îl ascult.

Şi-n mintea mea întunecată

de veteran plin de regrete

când un puştan vrea să îndrepte

lumea mea strâmbă, încurcată,

şi cade-nvins şi anonim,

grăbită mă retrag spre cer,

spre-un somn de fiere, trist, dar lin,

lângă eroi pierduţi etern.

Priveşte, nu mai sunt puştoaica,

am cimitire de iubiţi

şi mi-am trăit anume viaţa

să-i văd înfrânţi, să-i văd răniţi.

Publicat în ce mai scriu | 1 comentariu

despre o prietena…

Eram noi două şi restul Bucureştiului

şi Dâmboviţa ce îneca, în noaptea aceea

şi chipuri, şi stele, şi lumini.

Eram noi două, căci restul Bucureştiului

se ascundea de noi, sau poate

de Dâmboviţa ce ameninţa

să înghită o lume întreagă fara regrete.

Căci numai gândurile noastre şi apele ei,

pe străzile Bucureştiului sau ale lumii întregi,

erau destul de puternice încât

să schimbe o lume în tot sau nimic.

Dar gândurile noastre erau numai iubire,

pe când Dâmboviţa putea fi ură,

putea fi invidie, răzbunare sau furie

pe restul Bucureştiului şi pe lumea întreagă.

Publicat în ce mai scriu | Lasă un comentariu

despre Bacau…

M-aş plimba prin zăpadă, să las urme, eu, prima.

Eu, prima, să arăt ca am trecut pe acasă,

deşi nu mai e nimic de văzut,

deşi lumea îmbătrâneşte într-una

şi e înfricoşător şi trist şi frumos şi-am căzut

atât de tare în trecut, atât de adânc, încât

nu mai ştiu drumul spre gară, căci lumea nu se lasă

şi sapă şi schimbă şi ridică

ziduri şi clădiri şi sapă

tuneluri şi galerii şi morminte

pentru cei ce au plecat de acasă.

Vroiam să cred că lumea s-a oprit când am plecat,

Ca să o văd tot la 49 de ani.

Dar m-am întors fără să fi anunţat

şi i-am surprins trăind, mai departe, normal,

puţin mai aplecaţi de spate, poate, dar tot muncind în van,

tot bând vin alb la 1 şi bere la 11 şi-n subsol,

tot înălţându-se la nori, dar bălăcindu-se-n nămol.

Aş vrea să fug departe, să uit cum chiar şi eu,

deşi plecată, nu m-am gândit măcar,

să mă opresc puţin, puţin să nu mai cresc,

să-mi păstrez anii mei pentru oraşul meu,

să nu învăţ, să nu mă schimb, să nu iubesc,

să nu urăsc, să nu respir, să nu trăiesc.

Dar nu calc pe zăpadă şi nici nu fug departe.

Respir şi mă gândesc la câte s-au schimbat

şi mă gândesc că-s mică pe lâng-oraşul meu,

aşa-nvechit, săracul, de mulţi l-au renegat.

Publicat în ce mai scriu | Lasă un comentariu

despre nimic…

Mana ei, mana lui, fata lui sau

Mana lui, mana ei, fata ei,

nu imi amintesc prea bine, prin

valuri de fum sau aburi de vodka.

Mana ei, mana lui pareau

Ca vor sa se stranga puternic

Trecand peste orice

 

Publicat în ce mai scriu | Lasă un comentariu

despre iarna

Autobuzele sunt goale, mai poartă uneori

doar câte un şofer, îndrăgostit şi amator

de filme noi, de locuri noi, de-o nouă viaţă.

Şi străzile sunt goale, mai poartă doar parfum,

parfum de iarnă, de brad, de ceaţă,

de carne de porc ţinută ore-n fum,

de ghete rupte, umede, de gheaţă.

Şi inimile-s goale, numai ocazional,

între o cratiţă pe foc şi un copil ce plânge,

poartă povara dulce a unui film banal.

Şi casele sunt goale, căci iarna nu aduce

decât colindători, decât urări, decât petarde;

şi poartă numai urma lor în holuri îngheţate.

Căci toate pleacă, spre alte locuri, iarna:

ea-şi poartă mândră fulgii, urările şi frigul,

fiorii şi iubirea; şi toate vor pleca.

Autobuzele sunt goale, mai poartă parcă doar

a unei ierni de groază o primă amintire,

sau groaznicul regret după prima iubire,

iar nouă ne rămâne al iernii gust amar.

Publicat în ce mai scriu | Lasă un comentariu

mai cred Amy Winehouse trebuia sa moara mai tarziu

artista e grozava, dar eu nu ma dau in vant dupa ea.

pe langa faptul ca e aiurea ca oamenii mor prea devreme, Amy Winehouse a murit la 27 de ani. Asta e varsta la care au murit si: Robert Johnson, Brian Jones, Jimi Hendrix, Janis Joplin, Jim Morrison si Kurt Cobain. fenomenul apare sub numele de Clubul 27 sau Blestemul 27.

ok, tot respectul, despre morti numai de bine, si da, era o artista foarte buna. Dar chiar la rangu celorlalti nu cred ca se ridica.

Publicat în ce mai fac | Etichetat , , , , , | 1 comentariu